Suflet gol

Stiu ca aceste cuvinte vor parea pentru multi o abureala, o stupizenie, ceva ce nu vor intelege, pentru nu vor vrea sau penntu ca nu ii intereseaza. Stau in metrou, ca de fiecare data, in fiecare zi, privind lumea din jurul meu, nerealizand cat de disperata sunt de a spune cuiva ceva. Desi nu am curajul sa mai deschid gura. Mi-e atat de frica de ce a putea deveni si de ceea ce sunt deja. Uitandu-ma la un baiat, intr-adever frumos, discutand cu amicul lui, gandindu-se ca poate au gresit statia de metrou. Apoi langa mine o babuta citind din biblie. Oare pe ea o va ajuta Dumnezeu? De multe ori ma gandesc ca noi doi nu am fost prieteni. Nu ne-am placut dar nu ne-am dispretuit, doar ne-am ignorat reciproc majoritatea timpului. De fapt, cred ca l-am dispretuit de cateva ori pana acum, cand mi-a luat doua persoane dragi mie. Si cred ca il voi mai dispretui daca imi va mai lua alte doua. Vreodata. Stiu ca asta este cursul vietii, dar uneori nu poti accepta ca aceste lucruri pot fi adevarate. Ca esti intr-adevar singur, desi teoretic vorbesti cu cineva. Cineva care ar trebui sa te asculte, care ar trebui sa te inteleaga si care ulterior sa te ajute. Dar unde este ajutorul ala? Evident, nu poti crede in miracole, dar totusi. Numai tu singur nu poti. Nu poti sa pricepi, sa intelegi si sa crezi ca vei mai fi in stare sa rezolvi vreo problema cu care te confrunti. Pana la urma esti doar un om, iar astia din urma nu prea reusesc sa stea in picioare prea mult fara sa fie sprijiniti de un bat. Si nu, nu scriu din disperare, scriu din nevoie. Din propriile ganduri. Pentru ca sunt in perioada aia din viata cand incerci toate cele posibile si imposibile doar sa traiesti, sa nu adormi si sa nu mai fii in stare sa te trezesti. Perioada in care te simti pierdut, singur si in care nu-ti doresti decat sa iti ineci amarul in bautura. Pentru ca asta ne invata societatea de azi. Cum sa bei mai mult si mai cu "folos". Cum sa faci mai mult sex si in ce pozitie, cum sa ajungi mai bogat, tu fiind de fapt un prost si un analfabet. Pentru ca da, societatea asta ma face sa gandesc asa, sa ma dau cu capul de pereti pentru tot ce incerc sa fac si sa realizez. Pentru ca acum numai curvele au succes si numai ele pot ajunge departe. Pentru ca am ajuns in stadiul in care facultatea este doar un "cur papier" si pentru a te angaja undeva trebuie sa indeplinesti niste standarde de frumusete. Traim in societatea care ne mananca zilele pe paine si in care baietii si fetele nu se mai duc la intalniri romantice. Ei se casatoresc direct si divorteaza peste cateva luni. Aici unde un "idol" este cel pe care il copiezi in tot ce face, acel exemplu, care demult insemna sa ai un tel, acum a devenit un cliseu de droguri si depravari. Da, sunt poate rea, nemiloasa si ma descarc, dar am ajuns sa cred ca tot ce merita este familia mea, aia mica care mi-a mai ramas si un suflet pereche. Da, sufletul meu pereche, persoana mea, umbra mea, constiinta mea, care desi are cu atat de multi ani, mai putin ca mine stie mai multe si este mult mai matura. Pentru ca este inca din generatia cu cheia la gat care a stiut ce insemna sa doresti sa mananci ceva si sa nu aiba ai tai bani sa cumpere. Pentru ca "el" nu trebuie sa fie neaparat un mascul, ci pentru ca este inca o copila si pentru ca vreau macar ea sa poata face ceva cu viata asta, inca. Pentru ca idealul si sufletul meu pereche nu trebuie sa fie un baiat, trebuie sa fie o a doua eu! Si, nu, nu sunt trista, sunt furioasa. Pe tot ce m-a invatat viata si societatea asta ca e bine sa faci sau nu. Pentu preconceptii si pentru insinuari. Pentru lupta continua cu tine insuti ca sa iesi la lumina. Si unde ai putea iesi? Unde te-ai putea duce? Cand esti inconjurat ce ceata asta densa? Pentru ca muritorul asta de scrie nu uraste pe nimeni mai mult decat pe sine. Ca nu este in stare sa iasa din starea si mentalitatea asta aiurita si sa treaca peste. Sa deschida ochii! Sa creada ca binele va veni intr-o buna zi. Ca totul se va schimba, iar zambetul ala va fi sincer. Si poate, sa treaca peste judecata asta...
Si nu, nu scriu din disperare, ci din nevoie... Din propriile ganduri... Pentru ca sunt pierduta intr-o mare plina cu rechini, iar colacul de salvare este la mii de kilometrii departare.